Solista trupei Hi-Q ne-a raspuns la cateva intrebari pentru rubrica Mama si copilul. Dana Nalbaru este de parere ca interzicerea cu desavarsire a unor alimente precum ciocolata, bauturile carbogazoase sau produsele de tip fast food poate crea un complex in mintea copilului. Dupa parerea ei, cea mai buna solutie este ca mama sa gaseasca o cale de a-l face pe copil sa inteleaga ce alimente sunt sanatoase si ce produse au efecte negative asupra organismului.
Fa-l pe cel mic sa inteleaga ce este si ce nu este sanatos
„Nu este imposibil sa ii interzici copilului tau anumite alimente (ciocolata in exces, produse fast food, bauturi acidulate si pline de conservanti etc), dar sunt de parere ca interzicerea acestora cu desavarsire va crea un complex in mintea celui mic. Cred ca cea mai buna solutie pentru o alimentatie sanatoasa este gasirea unei cai de a-l face pe cel mic sa inteleaga ce este si ce nu este sanatos”, a declarat Dana Nalbaru pentru Ghidul de Sanatate.
Din fericire, artista a reusit acest lucru cu fetita ei si este mandra ca poate spune despre Sofia ca este un copil care mananca sanatos. „Eu am reusit sa gasesc aceasta cale cu fetita mea si sunt mandra cand intelege ca a manca nesanatos nu o va ajuta sa creasca armonios. Ea alege singura ce sa manance si sunt fericita sa spun ca nu ii interzic nimic, ca discutam despre alegerile pe care le face si ca Sofia este un copil care mananca sanatos”, ne-a marturisit Dana Nalbaru despre fiica ei.
Un meniu bazat pe multe fructe si legume
In familia ei, cantareata marturiseste ca meniul este bazat foarte mult pe legume si fructe. „Nu stiu care este mancarea preferata a Sofiei. Ii plac foarte multe feluri de mancare si mi-e greu sa spun ca are o preferinta pentru ca nu suntem genul care sa gateasca acasa de trei ori pe saptamana cartofi prajiti cu snitel. Alternam meniul destul de mult si ne bazam mult pe legume si fructe. Ce pot spune sigur este ca prefera mancarea facuta in casa si nu cea de la restaurant”, afirma solista de la Hi-Q. Atunci cand iau masa in oras, Dana are mare grija de alimentatia Sofiei: „Avem cateva restaurante la care obisnuim sa mergem si acolo cunoastem bine meniul. Evit sa o duc pe Sofia la restaurante pe care nu le-am testat inainte”.
Mens sana in corpore sano
In privinta dulciurilor, artista spune ca de multe ori gateste impreuna cu fiica ei prajituri delicioase: „Ii dau cu moderatie dulciuri, ciocolata si altele de acest gen. Asa cum am spus, nu ii interzic nimic… De multe ori facem impreuna prajiturile (checul, spre exemplu) si le prefera celor din comert”. Atunci cand vine vorba de alimentatia Sofiei, Dana se bazeaza pe un principiu: „Minte sanatoasa, intr-un corp sanatos. Sigur, cu cuvintele potrivite pentru a o face sa inteleaga exact ce inseamna acest lucru si cum o poate ajuta pe viitor”.
In incheiere, solista Hi-Q a avut cateva recomandari pentru celelalte mamici, in ceea ce priveste alimentatia copiilor. „Singurul lucru pe care as putea sa il spun ar fi ca e mult mai usor sa previi decat sa tratezi… si o alimentatie sanatoasa ii fereste pe cei mici de multe probleme si ii pregateste pentru viata”, a concluzionat Dana Nalbaru.