Durerile in gat sunt extrem de suparatoare si foarte comune mai ales in sezonul rece. Cand te confrunti cu ele intampini dificultati in vorbire si iti este greu sa respiri. Desi sunt inevitabile, acestea se trateaza foarte usor chiar acasa.
Din ce cauze apar durerile in gat
Durerea in gat este de fapt o inflamare a faringelui, cauzata de urmatorii factori:
Infectiile virale, ca raceala si gripa. Adesea insotite de febra, dureri musculare si secretii nazale, aceste infectii nu pot fi vindecate, insa simptomele lor se pot trata. O durere in gat cu sursa virala dispare de la sine in cateva zile.
Infectiile bacteriene, mai ales cele streptococice. Simptomele sunt asemanatoare cu cele ale infectiilor virale, insa pot fi mai severe si de lunga durata. Adesea, acestea includ dureri de cap, de stomac si umflarea ganglionilor de la nivelul gatului. Infectia streptococica se trateaza in general cu antibiotice, deoarece poate duce la afectiuni ale inimii, ale rinichilor sau pielii, mentioneaza health.howstuffworks.com.
Alte cauze pentru durerile in gat: fumatul, alergiile, refluxul continutului acid al stomacului, aerul uscat (mai ales noaptea, cand dormi cu gura deschisa), suprasolicitarea gatului (cantat, tipat, tusit), polipi, amigdale infectate.
Durerea in gat poate fi un disconfort minor sau un simptom al unei boli serioase. Iata care sunt cazurile in care trebuie neaparat sa consulti medicul:
• Dificultati de respiratie sau respiratie zgomotoasa;
• Rigiditatea cefei;
• Dureri resimtite atunci cand inghiti;
• Voce ragusita;
• Eruptii sau vanatai aparute pe piele;
• Semne ale deshidratarii;
• Febra mare pentru 48 de ore sau mai mult;
• Dureri de urechi;
• Durere in gat permanenta timp de 7 zile la adulti si 2 zile la copii.
In aceste situatii, doctorul te va examina si vei face analize de sange sau un exudat faringian pentru a stabili daca este necesar tratamentul cu antibiotice.
Remedii pentru durerile in gat
In cazul in care simptomele tale sunt mai blande, durerea in gat poate fi tratata cu remedii naturale. In continuare iti prezentam cateva remedii pentru durerile in gat pe care sa le incerci chiar la tine acasa.
1. Cel mai eficient si rapid remediu este gargara cu apa sarata. Sarea actioneaza ca un antiseptic usor, favorizand expectorarea. Tot ce trebuie sa faci e sa dizolvi o jumatate de lingura de sare intr-un pahar cu apa calda si sa repeti gargara de trei ori pe zi. Daca apa sarata nu e pe placul tau, incearca cu ceai de zmeura sau de salvie.
2. Otetul din cidru de mere este prezent in mai multe remedii si face minuni in cazul durerilor in gat. Cu toate acestea, urmatorea combinatie nu este recomandata copiilor sub varsta de doi ani intrucat mierea transporta o bacterie care provoaca o intoxicatie alimentara numita botulism si poate determina reactii alergice la copiii foarte mici. Asadar, amesteca o lingura cu miere, o lingura cu otet din cidru de mere si un pahar cu apa calda; consuma bautura inainte sa se raceasca.
3. Incearca un remediu rusesc cu o lingura de hrean ras, o lingura cu miere si o lingurita de cuisoare. Amesteca-le cu un pahar cu apa calda si te vor ajuta sa reduci inflamatia din gat.
4. Mierea se afla in topul celor mai bune remedii pentru durerile in gat fiindca are proprietati antibacteriene care grabesc vindecarea. De asemenea, ea actioneaza ca un osmotic hipertonic, extragand apa din tesutul inflamat si reducand astfel disconfortul.
5. Scoarta de ulm si radacina de nalbacontin mucilagiu care acopera gatul si amelioreaza durerile. Se recomanda de la 3 pana la 5 cani cu ceai pe zi.
6. Ia un supliment cu vitaminele C si E, zinc, magneziu si astragalus pentru a stimula sistemul imunitar si lupta impotriva infectiei. Gateste cu usturoi, ghimbir, ciuperci Shiitake si Reishi pentru ca intaresc imunitatea.
Masuri pentru vindecare rapida
De asemenea, iti mai poti lua cateva masuri pentru a vindeca cat mai repede durerile in gat:
• Elibereaza caile nazale. Medicii sustin ca doua dintre cele mai frecvente cauze ale acestor dureri sunt secretiile nazale si gatul uscat. Foloseste un spray nazal pentru a usura respiratia si investeste intr-un umidificator care sa functioneze in dormitorul tau in timpul noptii.
• Hidrateaza-te cat mai bine. Bea 8- 10 pahare cu apa pe zi pentru a preveni uscarea si iritarea gatului.
• Odihneste-te bine pentru a lupta eficient impotriva infectiei. In cazul in care simptomele pe care le prezinti nu au nevoie de ingrijire medicala, repausul te va ajuta sa te vindeci mai repede.
Tu ce remedii pentru durerile in gat folosesti?
whoah this weblog is magnificent i really like studying your posts. Keep up the good work! You recognize, lots of persons are looking around for this info, you could aid them greatly.