In acest moment, peste 20.000 de copii au nevoie de o operatie pe cord, 1.500 avand probleme grave si necesita interventii chirurgicale de urgenta. Iar 5.000 de copii cu boli cardiace mor in fiecare an in Romania pentru ca nu sunt diagnosticati corect si tratati la timp. De altfel, Romania este fruntasa in Europa la numarul de copii cu boli de inima.
Pentru ei, pentru parintii lor, existenta unor chirurgi specializati in chirurgia cardiaca pentru nou-nascuti si copii, a unor medici cardiologi care sa descopere si sa trateze boala in timp real, a unor medici anestezisti pentru copii de varste mici, dar si a intregului personal medical aferent este o problema de viata si de moarte.
Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” si Rotary International District 2241 Romania & Republica Moldova au anuntat in cadrul unei conferinte de presa lansarea campaniei umanitare „Salvati inima unui copil”, in sprijinul copiilor cu afectiuni cardiace.
La conferinta de presa au participat: Prof. Dr. Dan Mircea Enescu, directorul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Dorel Sandescu, Secretar de Stat in Ministerul Sanatatii, Petre Diculescu, guvernator al Rotary International District 2241 Romania & Republica Moldova, echipa de medici pediatri care au fost specializati in chirurgie cardiaca in cadrul editiilor anterioare ale campaniei.
Obiective in campania „Salvati inima unui copil”
Campania „Salvati inima unui copil” are ca obiectiv major pregatirea de specialisti romani – cinci medici si patru asistente – care vor fi trimisi la specializare la Clinica Wolfson din Israel. Dupa terminarea stagiului, acestia vor face parte din echipa medicala a Centrului de Excelenta in Tratarea Copiilor cu probleme cardice, ce va fi inaugurat in curand in cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”. Acestia se vor alatura echipei de patru cadre medicale care au fost deja specializate la Spitalul Wolfson, incepand cu 2013, din fonduri asigurate in totalitate de catre Rotary International District 2241: un chirurg, un cardiolog, un anestezist si un perfuzionist.
Pana acum, au fost trimisi un numar limitat de copii pentru interventii chirurgicale, in strainatate. S-a reusit salvarea a 35 de vieti. Dar mii de copii cu afectiuni cardiace raman aici, iar vietile lor sunt in pericol in orice moment.
„Numarul mare de copii care se nasc cu malformatii cardiace, necesarul insuficient de specialisti in domeniul chirurgiei cardiace pediatrice dar si lipsa unor centre de excelenta care sa trateze aceste afectiuni constituie o realitate trista in Romania. Dorim ca in Romania sa nu mai existe liste cu mii de copii care asteapta sa fie operati. Sper ca prin aceasta campanie sa redam speranta unor familii aflate in situatii disperate”, a declarat Prof. Dr. Dan Mircea Enescu, directorul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.
Cu 2 Euro putem salva viata unui copil
Campania de strangere de fonduri prin SMS „Salvati inima unui copil” are alocat numarul unic 8837, apelabil din orice retea de telefonie fixa si mobila. Campania va fi derulata la nivel national, in perioada 16 martie – 10 mai si are ca parteneri media TVR si Kanal D.
Banii stransi vor fi utilizati pentru acoperirea cheltuielilor de transport pentru echipele de medici, copiii si mamele care ii insotesc in vederea efectuarii interventiilor chirurgicale in Israel, precum si pentru acoperirea cheltuielilor administrative si ale analizelor medicale amanuntite.
„Sustinem programul de specializare in chirurgie cardiaca a echipelor de medici romani pentru ca reprezinta o necesitate vitala pentru sanatatea copiilor nostri. Pe listele de asteptare sunt doua mii de copii cu afectiuni cardiace, vietile unora dintre ei fiind in pericol in orice moment. Prin aceasta campanie dorim sa putem trata copiii nostri in Romania, iar lista de asteptare sa devina tot mai scurta, de la an la an”, a subliniat Petre Diculescu, guvernator al Rotary International District 2241 Romania & Republica Moldova.
Specializarea echipelor medicale va continua si in 2016, in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.
Parteneriatul dintre Rotary International District 2241 Romania & Republica Moldova, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Fundatiile „Save a Child’s Heart” din Israel si „Gift of Life” din SUA asigura sustenabilitatea si continuitatea acestui proiect.
Continuarea acestei campanii, dincolo de rezolvarea punctuala a unor cazuri extrem de grave, va avea rezultate benefice pe termen lung pentru intreaga societate prin:
– crearea unor echipe complete de cadre medicale specializate si a unei retele de centre de excelenta la nivel national;
– reducerea costurilor cu interventiile chirurgicale ce vor fi efectuate local. In acest fel, numarul beneficiarilor va creste semnificativ;
Pentru mai multe informatii despre campanie, va rugam accesati: „Salvati inima unui copil”.
Sponsori:
Temenos Romania SRL; Sanimed International; Ca Immo; Groupama; Intermedy; Ordmark; DAW Management Broker de Asigurare; PR KIT; Micrigold; Eyebar; Vinarte; Tudor Tailor; Stejarii Country Club; World Class; Choices; Euroweb Romania; Thorus Pharma; Banca Transilvania; BT Leasing; CNAPM SA Constanta; Benvenutti; Softech; River Development; RC Mangalia; RC Focsani Varana; RC Targu Jiu; RC Rimnicu Vilcea; RC Craiova Probitas; RC Resita; RC Craiova; RC Arad Cetate; RC Oradea; RC Baile Felix; RC Sighet; RC Teius; RC Brasov Cetatuie; RC Brad; RC Alba Iulia Civitas; RC Turda; RC Huedin; RC Timisoara; RC Vaslui; RC Curtea Veche.
Parteneri media:
TVR; Kanal D;
Despre Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”:
Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” este cea mai veche institutie de sanatate pediatrica din Romania, fiind dat in folosinta in anul 1886. In spital functionează 10 sectii clinice si numeroase compartimente medicale, 19 departamente insotitoare si 17 ambulatorii de specialitate.
Anual, sunt realizate peste 200.000 de consultatii, sunt internati peste 30.000 de copii cu varste intre o zi si 18 ani, iar peste 60% dintre cazuri constituie urgente medico-chirurgicale. „Grigore Alexandrescu” face parte din Complexul de Spitale de Urgenta din Bucuresti (sase in total, dintre care doua pentru copii) si asigura urgentele pentru un numar de peste 1.200.000 de copii din toata tara.
Despre Rotary:
Rotary este o retea mondiala de persoane care isi transpun pasiunile in cauze sociale relevante, pentru a schimba viata comunitatii. Alcatuita din peste 34.000 de cluburi in intreaga lume, Rotary International formeaza o retea globala de lideri in afaceri si comunitate care isi ofera in mod voluntar timpul si talentele lor pentru a servi in comunitatile locale si in intreaga lume.