In lume există peste 1 milion de persoane care sufera de limfom. Aproximativ 360,000 de cazuri noi de limfoame sunt diagnosticate anual. Exista in sange un tip special de celule albe, denumite limfocite, care ajuta organismul sa lupte impotriva infectiilor. Insa, atunci cand ele incep sa se inmulteasca necontrolat, declanseaza un tip de cancer, care se numeste limfom non-Hodgkin.
„Exista doua tipuri de limfom, non-Hodgkin (LNH) si Hodgkin (LH), ambele fiind forme de cancer al sistemului limfatic, care insa, daca sunt descoperite la timp, pot fi transformate in boli cronice tinute sub control terapeutic”, a explicat prof. dr. Anca Lupu, de la Clinica de Hematologie a Spitalului Coltea, intr-o conferinta de presa.
Boala, care a fost descrisa pentru prima oara de Thomas Hodgkin in anul 1832, are doua varfuri de incidenta, primul in perioada de varsta de 15-35 de ani si al doilea dupa varsta de 55 de ani, a mai spus dr. Anca Lupu. „La nivelul tarii noastre, noi neavand inca un registru de boli neoplazice, probabil ca sunt cateva mii de bolnavi”, a mai precizat aceasta.
Boala Hodgkin si factorii de risc
Limfomul Hodgkin (LH), cunoscut si ca boala Hodgkin, este de fapt o forma de cancer al sistemului limfatic, o afectiune cu potential de vindecare, ce prezinta caracteristici clinice si biologice particulare. LH se prezinta sub forma unor tumori solide. Diagnosticul si tratarea bolii intr-un stadiu incipient imbunatatesc semnificativ supravietuirea pacientului, ajungandu-se chiar la 90% daca tratamentul este aplicat corect iar diagnosticarea s-a facut inca din stadiul I de boala.
Principalii factori de risc identificati de specialisti pentru aparitia limfomului Hodgkin sunt: sexul masculin, varsta intre 15-35 sau peste 55 ani, istoric familial de limfom Hodgikin, istoric de mononucleoza infectioasa si stari de imunodepresie marcanta.
Limfomul non-Hodgkin si simptomele sale
Limfomul non-Hodgkin (LNH) este o forma de cancer al sistemului limfatic si poate fi de doua feluri – agresiv si indolent. LNH agresiv este o forma de limfom cu evolutie rapida. Boala raspunde de obicei bine la tratament si adesea se obtine remisia completa. Aceasta forma de limfom agresiv necesita tratament imediat, altfel speranta de viata situandu-se intre sase luni si doi ani. LNH indolent este o forma cu evolutie lenta. Acest tip are o probabilitate de vindecare mai mica. Cu ajutorul tratamentului si suportului adecvat din partea echipei medicale, pacientul poate avea o viata relativ normala timp indelungat.
Semnele frecvente ale LNH sunt: cresterea nedureroasa a ganglionilor frecvent situati la nivelul gatului, al axilei sau in zona inghinala, febra persistenta sau recurenta a carei cauza nu poate fi explicata, transpiratii nocturne abundente, scadere in greutate sau oboseala, mancarimi persistente pe toata suprafata corpului si respiratie ingreunata sau tuse.
8 lucruri pe care trebuie sa le stii despre limfomul non-Hodgkin agresiv
Iata ce ne informeaza site-ul www.viataculimfom.ro, un ghid clar si usor de inteles pentru descifrarea limfomului non-Hodgkin si a tratamentului acestuia:
- Sunt numite uneori LNH cu grad mare de malignitate.
- Exista multe tipuri de LNH agresiv.
- Limfomul non-Hodgkin agresiv evolueaza rapid.
- Este diagnosticat de obicei din cauza aparitiei bruste a simptomelor.
- Exista o serie de tratamente diferite – il veti primi pe cel adecvat pentru tipul dumneavoastra de LNH.
- Tratamentul este initiat de obicei imediat dupa diagnostic.
- Tratamentul poate amana progresia LNH agresiv sau poate duce la obtinerea unui raspuns complet.
- Daca nu exista sanse de raspuns complet, tratamentul va contribui la controlul simptomelor.
15 septembrie a fost declarata Ziua Internationala de Lupta Impotriva Limfomului pentru a creste gradul de informare despre cancerul limfatic.
www.viataculimfom.ro este un ghid clar si usor de inteles pentru descifrarea limfomului non-Hodgkin si a tratamentului acestuia. Daca ai intrebari pe care vrei sa le adresezi cuiva si nu stii la cine sa apelezi pentru ajutor, site-ul mai sus amintit este un loc potrivit pentru a incepe sa aduni informatii. Aici ti se va raspunde la multe intrebari si te vor ajuta sa te gandesti la intrebarile pe care sa le pui echipei medicale care se ocupa de tine la urmatoarea intalnire. Site-ul poate sa reprezinte si o sursa de informatie si suport pentru persoanele din anturajul tau asupra carora boala ta are un impact.
Sursa: Comunicat de presa, www.viataculimfom.ro.
Pingback: S-a lansat primul Dictionar de limfom - Ghidul de Sanatate