Picioarele tale sunt probabil ultima parte a corpului la care te gandesti, cu toate ca le folosesti pentru orice activitate pe care o realizezi.
Fie ca mergi pe jos, alergi, faci sport sau ca stai pur si simplu in pozitie verticala, este important sa-ti simti picioarele bine ingrijite si confortabile. Daca nu le acorzi atentia cuvenita, te poti confrunta mai tarziu cu tulburari cronice.
Exista totusi situatii in care trebuie sa consulti medicul, in cazul in care te ranesti. Persoanele care au probleme de circulatie sau diabet trebuie sa se prezinte mai des la doctor deoarece aceste afectiuni influenteaza starea picioarelor.
Cand membrele inferioare nu sunt irigate suficient, e posibil sa simti furnicaturi, amorteala, crampe si sa observi modificari de culoare la nivelul pielii si al unghiilor.
Obiceiurile tale zilnice pot restrictiona fluxul sanguin in picioare; de exemplu, atunci cand le tii prea mult timp la o temperatura scazuta, cand porti pantofi sau ciorapi stramti sau atunci cand stai prea mult cu picioarele incrucisate. Chiar si atunci cand esti supusa stresului, vasele mici de sange se contracta, avand astfel o capacitate redusa de a transporta sangele.
7 recomandari pentru ingrijirea picioarelor
Problemele care iti afecteaza picioarele sunt numeroase, incluzand mirosul neplacut, pielea crapata, bataturile, unghiile incarnate, infectiile fungice. In timp ce unele dintre acestea sunt congenitale, altele pot fi evitate cu ajutorul unei rutine de ingrijire care te ajuta sa ai picioare sanatoase si frumoase. Iata ce iti recomandam pentru ingrijirea picioarelor:
1. Asigura igiena zilnica a picioarelor tale. In fiecare zi, picioarele tale sunt tinute in interiorul unei perechi de pantofi. Umiditatea si transpiratia reprezinta un teren fertil pentru bacterii, iar atunci cand nu iti speli picioarele, lasi ca microbii sa se acumuleze.
In cele din urma, te vei confrunta cu mirosul neplacut si cu infectiile fungice. Nu e nevoie decat sa-ti sapunesti temeinic picioarele si sa te asiguri ca le-ai uscat bine, pentru a preveni umezeala. Foloseste pudra de talc pentru a-ti pastra picioarele uscate mai mult timp.
2. Poarta incaltaminte confortabila. Pantofii nepotriviti pot cauza multe probleme la nivelul picioarelor. In primul rand, alege numarul corect; incaltamintea foarte stramta provoaca degetul ciocan (un deget indoit din prima articulatie), bataturi, unghii incarnate si dureri. De asemenea, pantofii prea largi impiedica calcaiul sa se stabilizeze atunci cand mergi, cauzand calusuri si vezicule, mentioneaza health.howstuffworks.com.
Tocurile inalte purtate zilnic iti afecteaza oasele piciorului. Pentru activitatile cotidiene, alege incaltaminte confortabila, cu talpa joasa. Ai grija la materialele din care este confectionata perechea de pantofi pe care vrei sa o cumperi. Cele sintetice nu iti vor lasa pielea sa respire, acumuland caldura si umiditate. In schimb, materialele naturale, ca pielea si bumbacul, vor mentine o temperatura optima a picioarelor. Incearca sa alternezi incaltamintea si sa o cureti periodic cu solutii speciale.
3. Fa plimbari scurte. Acest lucru poate parea contraintuitiv, intrucat mersul pe jos pune presiune pe picioarele tale. Insa muschii membrelor inferioare au nevoie de exercitiu pentru a ramane puternici. Fa zilnic plimbari scurte pentru a-ti pastra muschii fermi si pentru a asigura flexibilitatea tendoanelor si a ligamentelor.
4. Hidrateaza picioarele. Hidrateaza-ti picioarele pentru a evita aparitia zonelor cu piele uscata si crapata. Primavara si vara, cand porti mai des sandale, te poti confrunta cu aceasta problema. Leacul este simplu. Aplica zilnic o lotiune care contine unt de cacao si incalta o pereche de sosete de bumbac. Astfel vei avea o piele fina si foarte aspectuoasa.
5. Nu uita de unghiile de la picioare. Ingrijeste-le in mod regulat, cel putin o data la doua saptamani. Taie-le drept, nu curbat, si netezeste varfurile cu o pila. In cazul unghiilor decolorate sau cu pete galbene, consulta un medic pentru a afla cauza acestora.
6. Maseaza picioarele. Masajul este considerat un remediu pentru mai multe tipuri de dureri, de la crampele bruste pana la cele resimtite in timpul sarcinii. Iti recomandam sa-ti masezi picioarele chiar si atunci cand nu te dor, pentru a intensifica fluxul sangvin. Cu cat muschii sunt mai flexibili, cu atat este mai putin probabil ca acestia sa oboseasca sau sa favorizeze ranirea.
7. Poarta sosete. Sosetele nu doar ca iti protejeaza picioarele de frig sau de praf, dar absorb umiditatea si o tin departe de piele. Cea mai mare parte a impactului resimtit de picioare atunci cand mergi pe jos este absorbita de un strat de spuma din talpa incaltamintei. Daca petreci mult timp in pozitie verticala, sosetele vor prelua socul, actionand ca o bariera intre pantofi si picioare, reducand astfel riscul aparitiei bataturilor.
Ingrijirea picioarelor este un ritual care ar trebui sa se afle pe lista cu prioritati ale oricarei femei. Nu neglija aceasta zona a corpului, solicitata si delicata in acelasi timp.