Oamenii își aleg modelele încă din primii ani de viață. Părinții, bunicii sau chiar frații mai mari le sunt modele celor mici. Chiar și cărțile pe care părinții le citesc copiilor înainte de somn pot face o diferență pozitivă în viața acestora și le poate crește încrederea în sine.
Sunt părinți care practică sporturi ocazional și, doar prin simpla participare ca spectator a celui mic, îl pot atrage către activitățile sportive și îl pot face un împătimit al unei discipline. Pe măsură ce cresc, copiii din ziua de astăzi își aleg idolii în mare parte din lumea televiziunii sau a social media. Își găsesc idoli în funcție de pasiunile lor, de muzica pe care o ascultă, de filmele și emisiunile tv pe care le urmăresc, de sportul preferat și, nu în ultimul rând, de influencerii pe care îi urmăresc și a căror faimă și reușită financiara îi fac persoane importante în social media.
Noi, ca părinți, avem însă cea mai mare și mai grea misiune: când este mic, avem obligația de a-l îngriji și de a-i crea toate condițiile pentru o dezvoltare armonioasă, astfel încât să-i insuflăm simțul responsabilității, să ajungă un adult funcțional și sănătos din toate punctele de vedere. Să-l sprijinim să ajungă ceea ce își dorește și să-i oferim exemple sănătoase prin propriul comportament. Nu să-i forțăm să facă ceva, ci să-i atragem prin propria noastră activitate de zi cu zi. Daca vom reuși, copiii noștri vor avea în viață idoli care îi vor inspira să se comporte și să le umple copilăria și viața cu energie pozitivă.
Din păcate, sportul românesc dă din ce în ce mai puțini idoli. Poate și faptul că în ultimii ani performanțele sportivilor români lasă de dorit. De menționat însă că și lipsa activităților sportive ale copiilor din ziua de astăzi este unul dintre factorii majori. Dacă în urmă cu 20 de ani aveam sportivi care reprezentau țara cu mândrie și toți copiii își doreau să fie un Hagi, un Popescu sau o Andreea Răducan, în prezent lucrurile s-au schimbat radical. Nu foarte mulți copii spun că vor să fie ca David Popovici. Sau poate își doresc, dar nu sunt îndrumați eficient de către părinți sau ajutați suficient de autoritățile competente.
Iti multumesc pentru cuvintele tale si pentru promovarea unei teme atat de importante si relevante pentru societatea noastra. Este adevarat ca, inca de la o varsta frageda, incepem sa ne alegem modele si sa ne influentam valori si comportamente de la oamenii din jurul nostru. Ca parinti, avem o responsabilitate enorma in a-i indruma pe cei mici si a-i sprijini sa-si gaseasca calea cea buna in viata. Si, cum spui si tu, poate cea mai importanta misiune a noastra este sa fim modele pozitive pentru copiii nostri, prin comportamentul si valorile noastre. Este trist sa vedem ca idoli romani din sport devin din ce in ce mai rari, dar sper ca prin implicarea noastra, ca parinti, si a autoritatilor, putem reusi sa schimbam lucrurile in bine pentru generatiile viitoare. Din nou, iti multumesc pentru acest articol si pentru indemnul de a fi parinti mai buni si mai responsabili.